Posts Tagged ‘amuzant’

Astronomie vesela

Monday, January 25th, 2010

La sfarsitul lunii iulie, comunitatea astronomilor de peste Ocean a luat atitudine in urma unui articol publicat intr-un ziar cu distributie in intreaga America. Despre ce era vorba in articol? O doamna redactor, de altfel foarte respectata in breasla, a dat publicitatii, din pur amuzament, cateva intrebari venite de la cititorii ziarului. Jurnalista, pe nume Savant, nu a gasit de cuviinta sa raspunda intrebarilor respective, considerandu- le probabil mai degraba stupide decat haioase, dupa cum lasa sa se inteleaga din titlu. Daca le veti parcurge chiar dumneavoastra (la adresa: www.parade.com), cu siguranta nu le veti considera savante, dar cateva dintre ele, cel putin cele din domeniul astronomiei, veti vedea ca merita un raspuns. Asa cum spunea savantul francez Arago, astronomia este o stiinta binecuvantata. Ea nu necesita infrumusetari. Dar, cred eu, are nevoie de cateva explicatii pe intelesul tuturor, de vreme ce nu toti ne-am nascut savanti. In continuare voi incerca sa gasesc raspuns la cateva „stupid questions“ pe care eu insumi le-am auzit, dar pe care nu am indraznit niciodata sa le tratez cu hohote de ras. Cel mult le-am acordat un zambet discret, pentru ca acest soi de intrebari au un sambure de inocenta impanata cu hilar. Unde au disparut stelele de pe cerul de seara? In fiecare an, de cum prind ocazia sa-mi iau o saptamana de concediu, dau o fuga pana intr-un sat uitat de vreme si de tehnologie, tocmai in inima Ardealului, pentru cateva nopti de observatii astronomice. Pana acum, cerul privit de acolo era aproape un vis: zeci de mii de stele puteau fi vazute cu ochiul liber de-a lungul Caii Lactee. Nu mica mi-a fost surprinderea, anul acesta, cand am observat ca oaza de cer negru plin de stele, cu care ma obisnuisem, a fost ajunsa din urma de electricitate. Luminile necontrolate ale oraselor invecinate au stins una cate una stelele care mai ieri incantau privirea. Dar ce se intampla cu stelele privite din Bucuresti? Sau din marile orase ale tarii? Unde au disparut ele de vreme ce in miez de noapte nu mai pot fi admirate ca altadata? Stelele sunt la locul lor, dar iluminatul stradal si panourile firmelor luminoase fac sa paleasca bolta oricarei aglomerari urbane. Puteti consulta o harta detaliata cu poluarea luminoasa din Europa la adresa de web www.lightpollution. it, unde veti constata ca zonele cele mai avansate industrial sunt si cele mai poluate in aceasta privinta. Pentru astronomia vizuala si pana la urma pentru spectacolul celest oferit seara de seara de natura, acest tip de poluare este cel mai pagubos. Lumina revarsata de orase spre cer reprezinta totodata o risipa necontrolata, a carei factura o achitam, in necunostinta de cauza, fiecare dintre noi. De ce cad stelele si cum de nu ne afecteaza asta? Ploile de stele sunt anuntate cu o zi inainte de a avea loc de catre fiecare jurnal serios de televiziune. Precipitatiile stelare sunt insotite mai mereu de informatii precipitate, cu caracter de aversiune si ignoranta la adresa cetateanului. Ce se intampla de fapt cand „cad stelele“? Pamantul traverseaza an de an, in aceleasi perioade, zone cu aglomera ri de bolovani si bucati de roca rezultate cel mai adesea din dezintegrarea unor corpuri cum ar fi cometele. Aceste resturi de materie se numesc meteori si meteoriti. La intrarea in atmosfera, meteorii se dezintegreaza datorita frecarii cu aerul, generand o dara luminoasa pe care, popular si poetic in acelasi timp, o numim stea cazatoare. In majoritatea lor covarsitoare, meteorii se dezintegreaza si ard in atmosfera pana la ultimul graunte de materie, devenind inofensivi, dar exista cazuri in care bucati de roca au gaurit la propriu acoperisuri de case si chiar caroserii de masina. Cea mai cunoscuta „ploaie de stele“ este curentul meteoric al Perseidelor, care a putut fi admirat la mijlocul lunii august si care se va repeta ani la rand in aceeasi perioada, pana cand resturile de roca se vor epuiza. Poate fi vazuta planeta Marte la fel de mare ca Luna? Probabil ca multi dintre voi ati primit pe e-mail un mesaj care va recomanda sa va uitati in urmatoarea perioada spre Marte, pentru ca veti avea parte de imaginea vietii dvs.: Planeta Rosie la fel de mare ca Luna! In America, aceasta gluma, care circula de 4 ani pe internet, a fost votata in Top 10 al farselor secolului. Eu sunt sigur ca si la anul voi primi acelasi e-mail, asa ca sunt binevenite cateva precizari. In primul rand, opozitia Planetei Rosii sau apropierea ei maxima fata de Terra are loc o data la doi ani si jumatate, iar nu in fiecare an, cum spune e-mailul. In al doilea rand, pentru a avea pe cerul de seara o marime similara cu cea a Lunii, Marte ar trebui sa se apropie, amenintator, la mai putin de 800 de mii de kilometri. In realitate, Marte nu se poate apropia la mai mult de 50 de milioane de kilometri de Pamant. In ultima instanta, cel mai bine e sa va convingeti singuri. Il puteti zari pe zeul razboiului, Marte, in constelatia Taurus in fiecare noapte de septembrie, incepand cu ora 01.00. Au stelele colturi? Stelele au in zilele noastre o simbolistica foarte puternica, fiind prezente pe firmele unor hoteluri si inghesuite pe cele mai faimoase steaguri. Inca de la gradinita invatam sa desenam o stea in colturi; nu conteaza numarul lor, conteaza ca subconstientul asociaza imaginea stelei cu respectivele colturi. De aici si intrebarea care surprinde si poate amuza: cate colturi are o stea? Raspunsul nu este atat de simplu pe cat poate parea. Sigur ca vom spune ca steaua nu are colturi. Orice stea este rotunda, precum Soarele, steaua sistemului nostru solar. Mai sunt si exceptii, cum e steaua Achernar, care seamana cu o minge de rugby. Dar nu despre stele exotice discutam, caci acestea sunt exceptii. Asadar, cum poti dovedi practic, uitandu-te prin telescop, ca steaua e o sfera? Este foarte usor sa iei in ras aceasta intrebare si in acelasi timp foarte greu sa demonstrezi ca steaua nu are colturi, de vreme ce nici un telescop de pe Pamant nu poate revela discul vreunei stele. Cum stau oamenii cu capul in jos in Australia sau la Polul Sud? Cea mai interesanta planeta din sistemul solar este fara indoiala Pamantul. E a treia de la Soare, are o fantastica atmosfera care reuseste de ceva vreme sa intretina viata si este cu siguranta singura planeta din sistem cu fiinte inteligente. Desi intrebarea nu pare a dezvalui partea inteligenta a vietii pe Terra, ea ne ofera oportunitatea sa scoatem in evidenta forta care domina universul cunoscut: gravitatia. Gravitatia este un fenomen natural care face corpurile sa se atraga reciproc. Cu cat unul dintre ele e mai masiv, cu atat forta de atractie exercitata este mai mare. Astfel, Pamantul ne atrage infinit mai mult catre centrul sau decat il atragem noi pe el. Odata ridicat in doua picioare, Homo sapiens se poate plimba pe toata planeta, de la Polul Nord la Polul Sud, fara sa-si schimbe pozitia verticala fata de centrul Pamantului, astfel ca se va afla in picioare oriunde pe suprafata solida a Terrei. Scopul acestei rubrici este sa indrepte cat mai multi cititori spre observatiile astronomice vizuale, sa dea tuturor posibilitatea revelatiei si fiorului pe care le-a trait Galileo cand a zarit pentru prima data craterele lunare si satelitii lui Jupiter. Daca apar intrebari, inseamna ca o simpla ridicare a privirii spre cer v-a si facut sa va reconsiderati cunoasterea si intelegerea legilor ce fac Pamantul sa se invarta si Universul sa existe. Cer senin.