astrofoto.ro

Inca de pe cand aveam noua ani, odata cu aparitia cometei Halley, cerul a devenit  pentru mine MISTERUL care trebuia descifrat. De atunci si pana astazi au trecut mai bine  de 20 de ani, iar pasiunea pentru astronomie s-a amplificat in asa masura, incat o  expeditie in inima Siberiei pentru a asista la o eclipsa de Soare mi s-a parut un lucru  absolut firesc.

Acum, ca am revenit de la capatul lumii, stand la birou cu o ceasca de cafea in mana  stanga, trag cu ochiul la televizorul deschis pe un post de stiri. Rusia e in razboi. In  urma cu doua saptamani, la Novosibirsk, noi, cei doi romani plecati sa observam  un fenomen astronomic unic, nici nu bagam in seama stirile. Singurul lucru de care  ne pasa era evolutia vremii. In functie de cati nori urmau sa fie pe cer in ziua  eclipsei, urma sa stim daca am venit cale de 6.000 de kilometri degeaba sau, din  contra, daca vom putea asista la cel mai frumos spectacol din cate exista!

Tinta expeditiei: publicul

In urma cu nici un secol, savanti din toata lumea organizau expeditii spre eclipsele totale de Soare cu scopuri stiintifice precise. Astfel, gratie eclipsei de la 1919, s-a putut demonstra ca Einstein avusese dreptate cu a sa teorie a relativitatii, care a devenit astfel Noul Testament al fizicii. In zilele noastre, cand exista sateliti precum SOHO, dedicati studierii Soarelui si fenomenelor adiacente, o expeditie cu scop stiintific isi pierde rostul. Este ca si cum ai incerca sa-i arati Alinei Dumitru, meritoria noastra campioana olimpica la judo, un procedeu nou, invatat de pe calculator. Asadar, scopul expeditiei noastre a fost unul cu un puternic caracter social. Aveam in minte ideea ca, desi peste un miliard de oameni vor vedea eclipsa cu ochiul liber de-a lungul benzii de totalitate, singurii romani care vor transmite publicului din tara noastra imagini din umbra Lunii vom fi noi.

Drumul spre Totalitate

Proiectul expeditiei a fost gandit inca de acum un an. Detaliile unei astfel de incercari, asa cum spunea Toma Caragiu in Operatiunea Monstrul, reprezinta totul. Pregatirile depasesc amploarea fenomenului in sine. Ganditi-va ca plecati la 6.000 de kilometri departare de casa pentru doar doua minute de spectacol. Fiecare secunda trebuie pregatita asa cum se cuvine, altfel tot felul de surprize iti pot da planurile peste cap.

Am ales sa ajungem in Siberia luand avionul pana la Moscova, iar apoi celebrul tren Transsiberian din capitala Rusiei pana in capitala Siberiei, Novosibirsk. Moscova este un oras extraordinar, pe care vi-l recomand ca destinatie de vacanta alaturi de Paris, Londra si Roma. Dar drumul de trei zile prin taigaua siberiana e destul de obositor, calatoria cu trenul parand interminabila. Ajunsi la Novosibirsk, peisajul se schimba. Totul este construit parca mai durabil, oamenii insisi par mai pragmatici si mai solizi, iar impresia generala este aceea ca lumea de aici se incarca zdravan cu energie pentru a face fata inca unei ierni siberiene. Va asteptati sa fie frig in Siberia? Ei bine, in dimineata zilei de 31 iulie la ora 03.30, cand am pus piciorul in Novosibirsk, termometrele stradale aratau nici mai mult, nici mai putin decat 23 de grade Celsius. Cred ca la noi, in Baragan, era mai racoare. Cu cele patru ceasuri in avans, fusul orar ne-a derutat putin, asa ca ne-am aratat in stare sa testam cafeaua siberiana abia pe la orele pranzului. Restul zilei de 31 iulie l-am petrecut cutreierand zona in cautarea celui mai bun loc de observare pentru urmatoarea zi: ziua eclipsei. Intreprinderea noastra nu a fost usoara, intrucat Novosibirskul este un oras cat Bucurestiul, dar are doar cateva indicatoare. Te confrunti cu acelasi trafic infernal, insa si cu soferi de taxi parca parasutati de aviatia americana la deruta, fara harti, inca din vremea Razboiului Rece.

Ziua eclipsei

Pe 31 dupa-amiaza in Siberia, la pranz la noi, ne-am sfatuit cu doamna Ortansa Jude, specialistul Institutului de Meteorologie si Hidrologie, in privinta zonei pe care urma sa o alegem pentru observarea eclipsei. Aveam in vedere o suprafata cu raza de 200 de kilometri din jurul Novosibirskului, preferabil de-a lungul autostrazii care duce spre China traversand Muntii Altai. Desi prognoza locala indica in timpul totalitatii ploaie, am urmat cu strictete indicatiile de expert ale doamnei Jude, asistata excelent de doamna Teodora Cumpanasu. De la 6.000 de kilometri departare, distinsele doamne au reusit o prognoza foarte exacta pentru ora 17.43, cand Soarele urma sa fie acoperit de discul Selenei. Cu toate ca aveam cer senin, vantul s-a jucat la propriu cu nervii si cu instrumentele noastre. Sufla cu 50 km/h, ridicand in atmosfera nisipul de pe plaja lacului Obi, locul nostru de observatie. A trebuit sa ne adapostim in spatele unui dig, unde am fost mai feriti de rafalele lui puternice. In mod normal, aparitia umbrei lunare duce la intetirea vantului, dar aceasta eclipsa a fost cu totul atipica, irepetabila dupa spusele vanatorilor de eclipse. In primul rand, temperatura a refuzat sa scada cu mai mult de 4 grade in locul din care am imortalizat noi fenomenul ceresc. In al doilea rand, Soarele nu a prezentat nici o pata pe fotosfera. Nu-mi aduc aminte de vreo poza trasa la eclipsele anterioare – si va asigur ca le-am vazut pe majoritatea – in care Soarele sa nu aiba macar o pata. Pentru fotografiere, pata solara este esentiala, intrucat in functie de ea se face focusul. Norocul nostru a fost ca am reusit sa scoatem imaginea pe laptopul din dotare, un Panasonic ToughBook, excelent in conditii de nisip abundent.

Daca la o eclipsa normala se face aproape intuneric, iar cerul de la orizont se inroseste ca la asfintit, acum, particulele de nisip ridicate de vant au facut ca eclipsa sa fie neobisnuit de luminoasa. Coroana s-a intrezarit pe un cer gri-murdar, iar nuantele de rosu de la orizont au fost foarte estompate, trecand aproape neobservate. Inelul de la baza coroanei solare a aratat extrem de luminos, nelasand sa se zareasca nici macar uriasa protuberanta, de circa 5-6 diametre terestre, care se inalta maiestuos de pe fotosfera. Numai aparatele foto au reusit sa surprinda aceasta limba de plasma incolacita in jurul liniilor invizibile ale campului magnetic solar. Un alt aspect atipic, dar care de aceasta data ne-a fost de mare ajutor, l-a reprezentat oprirea totala a vantului. Poate de aici si impresia ca temperatura nu a scazut in timpul totalitatii.

Desi puternic mediatizat, locul observatiei – malul nordic al fluviului Obi – a fost ocolit de cei peste 10.000 de turisti veniti din intreaga lume sa asiste la eveniment. La fel de bizar, nu am auzit strigatele multimii, atat de prezente in memoria mea de la precedenta eclipsa din Turcia, din urma cu doi ani. Sa fie rusii mai reci si mai putin miscati de un fenomen care a ingrozit secole de-a randul toata suflarea cu frica lui Dumnezeu, Allah sau Buddha? Parerea noastra este ca vizitatorii au ramas muti de uimire in fata jocului olimpic al gravitatiei, pus la cale de zei inaintea aparitiei primei ramuri de maslin. Cuvintele sunt de prisos, epitetele la ceas de after eclipse stirbesc frumusetea fenomenului. Va las sa admirati imaginile obtinute de echipa DESCOPERA, imagini care povestesc singure fenomenul din Siberia. Cu gandul la urmatoarea eclipsa totala de Soare,

Cer senin,

Catalin Beldea.

Eclipse Facts

Iata cateva aspecte pe care trebuie sa le ai in vedere daca vrei sa te intorci cu rezultate dintr-o expeditie al carei scop este observarea unei eclipse totale de Soare:

• Fenomenul e unic in Sistemul Solar datorita unei coincidente stranii: Luna se afla de 400 de ori mai aproape de noi decat Soarele si este in acelasi timp de 400 de ori mai mica in diametru decat astrul zilei. Asta face ca discul Lunii si cel al Soarelui sa se suprapuna perfect in timpul eclipsei totale, facand sa se observe ceea ce este invizibil in mod obisnuit: exploziile de la marginea Soarelui si coroana solara cu striatiile provocate de liniile campului magnetic.
• Principalul obstacol in calea observarii cu succes a unei eclipse il reprezinta norii. Daca nu e senin, nu se vede nimic. Pentru a evita acest risc, se alege din banda de totalitate – care strabate de obicei o treime din circumferinta Terrei – un loc de observatie cu statistica buna in privinta nebulozitatii. Daca in urma cu doi ani optam pentru orasul Side, de pe coasta turca a Marii Mediterane, acum am ales Novosibirskul. Pe malul lacului de acumulare de pe fluviul Obi, la sud de Novosibirsk, statistica indica o probabilitatede 50-55% ca bolta sa fie senina.
• Un al treilea aspect demn de luat in seama inaintea „plecarii spre totalitate“ il reprezinta situatia politica din tara aleasa pentru observatie. Rusia ni s-a parut mai sigura decat China, desi in China conditiile meteo ar fi fost mai bune. Dupa eclipsa, insa, aveam sa constatam ca statistica poate fi dedusa direct din legile lui Murphy: daca exista o mica sansa ca un lucru rau sa se intample, atunci acesta se va intampla cu siguranta! In desertul chinez a fost innorat.
• Cea mai buna imagine a unei eclipse o surprinde retina. Privita cu ochiul liber, o eclipsa totala de Soare seamana cu o revelatie. Pentru fotografierea ei, va trebuie un arsenal versatil si compact, usor de instalat si manevrat. Noi am ales sa folosim o luneta cu focala de doar 480 mm pe post de teleobiectiv si un aparat foto DSLR semiprofesional cu functie live view, esentiala pentru o focalizare buna.

La sfarsitul lunii martie, DESCOPERA a trimis in Turcia o echipa de fotoreporteri care a avut misiunea de a „captura“ eclipsa totala de Soare a Bizantului. Catalin Beldea si Bogdan Nastase ne povestesc cum s-a oprit timpul aproape 4 minute si cum a rasarit Soarele de doua ori in 29 martie 2006. La 6 zile dupa memorabila eclipsa totala din august 1999, un cutremur devastator a curmat vietile a 17.000 de oameni in nord-vestul Turciei. 2006. Anul unei noi eclipse pe teritoriul Turciei. Gripa aviara loveste pe neasteptate, iar turismul turcesc inregistreaza o cadere brusca. 24 martie 2006. Cu 5 zile inaintea eclipsei, locuitorii provinciei Tokat, unde in urma cu 7 ani s-a produs cutremurul, aleg sa doarma sub cerul liber, impasibili la argumentele specialistilor, care le spun ca nu exista legaturi intre seism si eclipsa de Soare. Pentru noi, singurul pericol il reprezentau norii. Si traficul din Istanbul, dar asta urma sa sesizam mai tarziu…

Bucurestenii care au vazut eclipsa totala din 1999 isi aduc cu siguranta aminte ca norii au fost foarte aproape de a ne lipsi de cel mai mare spectacol pe care natura il pune in scena din vreme in vreme. Iar acum nu asteptam evenimentul pe o banca in parc, tinand de mana vreo domnisoara pe care am fi putut-o cuceri mai usor in amurgul de la amiaza… Acum, plecam in cautarea eclipsei. Trebuia sa traversam Bulgaria, Istanbulul si podisul Anatoliei pentru a gasi un loc de observatie in fasia ingusta a totalitatii, undeva langa Antalya. Caram un echipament de 300 de kg, intr-o expeditie ce urma sa dureze 7 zile si insuma 4.000 de km. Toate astea pentru 3 minute de glorie! Plecam pe 25 martie, dimineata la 5 fix. Vama bulgara ni se pare un bastion greu de cucerit, desi suntem inarmati cu tunuri de 150 de mm (tunurile noastre sunt, de fapt, telescoape si lunete cu care urmeaza sa „tragem“ eclipsa). Il cucerim rapid si ne grabim sa traversam Bulgaria. Grabit nu e un cuvant tocmai potrivit pentru drumurile bulgaresti. Gropile te invita sa le treci pragul, Balcanii sunt destul de aprigi la urcus, iar indicatoarele, daca reusesti sa le vezi, trebuie descifrate pana la ultimul caracter chirilic. Intram in Istanbul pe inserat.

Imaginea orasului imi aduce aminte de expresia cel mai des intalnita la orele de istorie: „turci cata frunza si iarba“. Mii de masini, manate de soferi grabiti, se ingramadesc intr-un labirint de strazi si stradute ce par sa duca in buricul Stambulului. Decidem sa innoptam in singurul oras din lume construit pe doua continente. A doua zi, suntem pe drumul spre Antalya. Peisajul arid nu provoaca teleobiectivele noastre sa caute focusul. Stancile se inghesuie una in alta ca sa formeze cate un masiv, iar arbustii, ca firele din barba unui adolescent, cu greu mijesc din obrazul muntelui. Ajungem in miez de noapte la Side, 70 de km est de Antalya. Vom vana eclipsa de aici. O zi ne-a trebuit ca sa stabilim locul propice pentru instalarea instrumentelor; o alta am folosit-o pentru testarea lor.

29 martie. Ziua eclipsei. E 5 si un sfert dimineata, iar noi ne aflam pe malul Mediteranei, in asteptarea miracolului. Suntem primii. Desi ne aflam la mare, Soarele isi face aparit ia nu din spatele valurilor, cum ne-am fi asteptat, ci de dupa crenelurile muntoase aflate la 20 de km de tarm. Nici nu apucam sa asezam telescoapele, ca Soarele s-a si ridicat „de-o sulita“, iar turistii misuna in jurul nostru carand trepiede si aparate foto pentru a imortaliza totul. Singurii vorbitori de limba turca par a fi cativa jandarmi care patruleaza in zona. Restul sunt turisti straini, veniti sa asiste la eveniment. A trecut mai bine de o ora de cand Luna musca din Soare. Mai sunt cateva minute si intunericul va pune stapanire peste zi. Vantul se inteteste, iar temperatura coboara brusc cu vreo 10 grade. 3-2-1. Gata! Coroana solara izbucneste din spatele Lunii in aplauzele multimii mute de admiratie.

Cine isi putea inchipui ca un joc „de-a v-ati ascunselea“ poate aduce laolalta un milion de oameni? Cine-si putea imagina ca putem avea Soarele si Luna in acelasi timp pe cer fara ca vreunul/vreuna sa lumineze? Brusc, cateva raze se ivesc la marginea Lunii. „Inelul cu diamant“ ne rapeste ultima clipa de magie. Luminile se aprind, iar cortina cade peste cel mai frumos spectacol din lume.

Constelatiile de iarna dispar încet, încet de pe cerul de seara. Mai putem observa inca, imediat dupa lasarea întunericului, spre vest, constelatia Orion, constelatia Cainele Mare, cu cea mai stralucitoare stea a cerului, Sirius. In serile de 11, 12 si 13 aprilie, putem admira o trecere, la numai 3 grade, a stralucitorului Venus pe langa Pleiade, aglomerarea de stele pe care popular o numim Closca cu Pui si pe care multa lume o confunda cu Carul Mic. Prin telescop, principala tinta a noptii ramane Saturn, dar, de la sfarsitul lunii, stapanul de necontestat al cerului de noapte va deveni Jupiter.

In urma cu ceva timp, sa tot fie 10-12 ani, am stat doua saptamâni la Florenta. Drumul pâna acolo mi-a dat ragazul sa notez pe o harta a batrânei cetati toscane cam tot ce puteam vizita: de la Galeria Academiei, care il adaposteste pe David al lui Michelangelo, pâna la cea mai neinsemnata capela. In drum spre primul obiectiv, mi-a sarit in ochi o placuta care anunta „Muzeul de Istorie a Stiintei si Astronomiei“. Titulatura nu figura printre notitele mele, dar nu puteam rata o asemenea ocazie, asa ca am intrat grabit. In prima incapere am vazut niste bete asezate pe pardoseala, iar in a doua, parca, un glob pamantesc enorm. M-am plictisit repede si am vrut sa plec: ma asteptau Galeriile Uffizi, Domul florentin… Am aruncat insa o ultima privire si am zarit portretul lui Galilei, asezat deasupra pieselor cu pricina. Am ramas incremenit. Prin betele alea, groase de doua degete, Galileo a deschis, in urma cu 400 de ani, era astronomiei moderne. Mai importante chiar decat telescopul spatial Hubble, ele au facut posibila descoperirea petelor solare si a satelitilor lui Jupiter, a craterelor lunare si a misterioaselor faze ale lui Venus.

Va propun, asadar, sa lasam deoparte mitul care spune ca stiinta astronomiei este rezervata exclusiv initia- tilor si sa incepem sa observam, cu cele mai simple instrumente, cerul de seara, planetele si principalele corpuri ceresti. Pentru inceput, vom lua la control cei mai vizibili trei astri de pe bolta cereasca, fiecare dintre ei marcând epoci in istoria cunoasterii umane: Soarele, Luna si Venus.

Soarele

Este cel mai usor de observat. Daca e destul de puternic pentru a produce umbre, il puteti studia in doua feluri: prin proiectie si privindu-l printr-un instrument optic. In cazul in care alegeti a doua varianta, trebuie neaparat sa va dotati aparatul cu un filtru solar special (Baader, Mylar etc.), pentru ca altfel riscati sa va pierdeti vederea. Cea mai sigura si mai comoda varianta este proiectia. Operatia e simpla: tineti ferm binoclul sau luneta (ideal este sa montati instrumentul pe un trepied) in fata unui panou alb si focusati imaginea pana cand cercul galbui devine clar, cu marginile bine conturate. Acesta este discul solar. Cu siguranta veti remarca pe suprafata incandescenta a astrului zilei cateva puncte negre, daca ele exista la momentul respectiv. Sunt petele solare. Gaurile din Soare, cum au fost botezate initial, sunt zone sensibil mai reci (4.500 grade Celsius) decat suprafata discului vizibil, care se incinge la 6.000 de grade Celsius.

Din aceasta cauza apar inchise la culoare. Daca departati panoul de instrument, pastrand insa imaginea clara, discul se mareste odata cu petele, care, din mici puncte, devin forme neregulate, lasand sa se observe pe marginile lor o zona mai deschisa la culoare. Sigur, cea mai spectaculoasa imagine a Soarelui o putem vedea cu totii fara filtre speciale sau instrumente sofisticate. La apus si la rasarit, astrul afiseaza forme si culori cu care s-au castigat prestigioase concursuri de fotografie. Va recomand, insa, un fenomen foarte rar, care presupune conditii meteo perfecte si o atentie speciala: raza verde. Stratul subtire dar dens al atmosferei actioneaza asupra luminii albe a Soarelui ca o prisma. Din aceasta cauza vedem la asfintit Soarele colorat in nuante de rosu, din ce in ce mai inchise odata cu apropierea astrului de orizont. Pentru cateva secunde, inainte de disparitia sa totala, Soarele arunca o ultima raza de lumina pe care atmosfera ne-o livreaza intr-o nuanta de un verde ireal.

Luna

Daca va uitati la astrul noptii fara un instrument astronomic, imaginea va poate parea banala. Totusi, daca prindeti 4-5 seri senine si va orientati privirile pe cerul de sud-vest, veti observa modificari majore in aspectul si pozitia Selenei. De la forma de secera subtire, aproape de linia orizontului, Luna urca seara de seara cu cate doua palme, ajungand un semidisc in doar 3-4 zile. Dupa alte 7 zile, o putem vedea toata noaptea, luminata complet. Deplasandu-se pe orbita cu 1 km/s, Luna va disparea de pe cerul de seara in urmatoarele zile, fiind vizibila doar dimineata. De retinut ca pe cerul de seara Luna este luminata intotdeauna din partea dreapta, dinspre Soarele deja apus, iar pe cerul de dimineata din partea stanga, dinspre Soarele care urmeaza sa rasara. Uitandu-va printr-un telescop, Luna va va arata o fata complet noua. Imaginea este dramatica, uneori infricosatoare. Mii de meteori si asteroizi si-au imprimat semnatura pe sol in urma impactului cu Luna, anuntand parca apocalipsa. Daca instrumentul este fix, veti observa ca Luna dispare din cand in cand din campul dvs. vizual. Explicatia este simpla si va va impresiona de fiecare data cand o veti constientiza: Pamantul se misca! Se misca mai repede decat ne imaginam.

Cu cat este mai mare magnificatia instrumentului, cu atat miscarea Pamantului vi se va parea mai clara. Cand este bine sa observam detaliile de pe suprafata Lunii? Oricand, dar nu in faza de Luna plina. Craterele sunt vizibile cel mai bine in preajma primului sau a ultimului patrar (cand Luna e luminata pe jumatate). Cu putin timp in urma, un prieten m-a intrebat cum se face ca Luna e atat de mare la rasarit si la apus. „Oare straturile atmosferei ii dubleaza dimensiunea?“ Raspunsul este nu. Avem de-a face cu o iluzie optica. Pentru a va convinge, faceti o poza cand vi se pare ca Luna e neobisnuit de mare, asteptati cateva ore pana urca bine pe cer si repetati fotografia. Daca veti compara imaginile, veti observa ca diferenta dintre cele doua Selene este insesizabila.

Venus

Sau Luceafarul. Identificat cu o zeita in majoritatea culturilor antice, Venus este cea mai stralucitoare planeta de pe cer. E usor de observat in aceasta perioada daca va uitati spre vest imediat dupa apusul Soarelui. Un vechi text, atribuit primei dinastii babiloniene, spune ca, daca planeta va lipsi trei luni de pe cer, iar apoi se va intoarce, „va fi dusmanie pe Pamant, dar recoltele vor fi bogate“. Nu stiu daca porumbul creste mai bine cand Venus lipseste de pe cer, dar va pot spune ca, de fapt, Luceafarul nu paraseste niciodata bolta. Atunci cand nu il vedem, inseamna doar ca este foarte aproape de Soare. Lumina orbitoare a astrului zilei il face pe Venus invizibil.

Cand se departeaza, poate fi vazut fie seara, fie dimineata, dar nu mai mult de 2-3 ore. Nu putem observa planeta in toiul noptii, iar in majoritatea timpului, faptul ca se afla foarte aproape de linia orizontului face dificile observatiile periodice. Daca o priviti printr-un telescop, va va aparea in faze, exact ca Luna. Cand are forma de secera, Luceafarul pare mai mare, fiindca e mai aproape de Pamant. Daca e pe jumatate luminat, inseamna ca va sta pe cer pret de cateva luni, asa ca veti avea timp sa-l studiati chiar daca vremea va fi nefavorabila zile la rand. Indiferent de puterea instrumentului, nu veti putea percepe detalii de pe suprafata lui Venus din cauza norilor grosi care ii compun atmosfera. De fapt, planeta este atat de stralucitoare datorita acestor nori si tot datorita lor, alaturi de Pluto, Venus pastreaza inca secrete greu de ghicit. Acum cateva zile, cineva m-a intrebat daca, printr-un telescop, poti vedea in alte galaxii. Mai in gluma, mai in serios, i-am raspuns ca Galilei a descoperit Universul printr-un bat! Un telescop ar fi chiar prea mult! Cer senin!

Daca ar fi sa aleg o luna din an in care sa observ cerul noapte de noapte, cu siguranta as alege luna mai. Multi n-ar fi de acord cu mine. Seful mi-ar zice ca luna mai este esentiala pentru performantele firmei, asa ca as face mai bine sa stau la birou. Sotia m-ar vrea alaturi de ea, impingand carutul micutei noastre de nici doi ani prin parcurile inverzite ale Bucurestilor. Iar mama mi-ar sugera, ca o mama buna ce este, sa ma odihnesc mai mult… Evident, n-as avea cum sa-i multumesc pe toti, asa ca voi incerca sa gasesc cele mai bune argumente pentru a iesi la observat si cea mai buna cafea pentru a ma tine treaz in noptile fara Luna plina ale lunii lui Florar.

De ce luna mai?

Pentru ca observatia astronomica sa fie o reusita, trebuie indeplinite cu necesitate cateva conditii meteo. In primul rand, trebuie sa fie senin. Prima luna din an cu o statistica incurajatoare in privinta zilelor fara nori este luna mai. Cu siguranta, ati observat ca aceasta perioada a anului este destul de instabila si ma veti intreba daca instabilitatea atmosferica va complica observatia. Partea buna a lucrurilor sta in faptul ca, desi ziua este instabila, odata cu lasarea noptii lucrurile se indreapta, cerul devenind „lacrima“ – favorizat de ploaia de peste zi si de rafalele de vant care imprastie impuritatile atmosferice. Cu alte cuvinte, nu va speriati daca ziua ploua si bate vantul cu putere. In principiu, respectivele fenomene ajuta la indeplinirea celei de-a doua conditii pentru o astroseara reusita: transparenta atmosferica. Al treilea aspect care face din luna mai favorita mea este temperatura.

Pe langa faptul ca este placut sa stai seara in aer liber la nu mai putin de 10 grade Celsius, instrumentele pe care le folosesti vor prelua mai repede temperatura mediului si nu vor fi afectate de diferentele de temperatura dintre straturile inferioare si cele superioare ale atmosferei.

Avand indeplinita macar o conditie din cele trei expuse, si anume cerul senin, voi deconspira cateva trucuri pentru observarea astrilor luna aceasta.

Mercur

Prima planeta de la Soare si cea mai mica din sistemul solar, Mercur are reputatia de a fi, din punctul de vedere al observatiei, cel mai capricios corp ceresc. Nu trebuie sa va impacientati ca nu l-ati vazut inca, nici celebrul Copernic nu a reusit aceasta performanta. Totusi, nu este atat de dificil pe cat se spune sa „vanezi“ micuta planeta. Iti trebuie doar multa rabdare, ochi buni si stiinta de a privi in directia corecta in perioada optima.

Luna aceasta este perfecta pentru a-l vedea pe Mercur. La 10 minute dupa apusul Soarelui, uitati-va exact in directia unde tocmai a disparut astrul zilei. Pe 10 mai, la nici o palma deasupra orizontului, ar trebui sa zariti o „stea“ care se zbate sa-si treaca razele prin straturile atmosferei infierbantate inca de caldura de peste zi. „Steaua“ este Mercur. Daca va uitati seara de seara in aceeasi directie si aveti norocul sa fie senin, veti observa cum Mercur urca pe cer zilnic cu cate un deget, ajungand pe 30 mai la inaltime maxima. Nu-l confundati cu Venus, care este mult mai stralucitor si pe care il puteti zari cu usurinta ceva mai sus pe bolta. Uitati-va, asadar, in jurul datei de 25 mai, imediat dupa ora 9 seara, inspre nord-vest, fara vreun instrument optic, si veti vedea ce n-a vazut marele Copernic: planeta de foc Mercur.

Saturn

Seara de mai o veti incheia cu siguranta admirand in crepuscul planetele Mercur si Venus. Odata cu instalarea intunericului, stelele se aprind una cate una, pana la cateva sute in orasele luminate si pana la 6-7 mii in satele izolate sau la munte. Una dintre ele ascunde cea mai frumoasa priveliste din tot sistemul solar: planeta Saturn. Priviti spre sud-vest la 11 noaptea, cam in acelasi loc unde, cu doua ore in urma, ati vazut-o pe Venus. La marginea con – ste latiei Leul, cea mai stralucitoare stea este de fapt planeta cu inel. Pentru a admira inelele lui Saturn, va trebuie musai un telescop. Va recomand cu caldura sa va duceti intr-una dintre seri la Observatorul Astronomic Vasile Urseanu, singurul loc public din Bucuresti de unde, prin instrumente adecvate, veti putea observa aceasta planeta uimitoare. Daca totusi dispuneti macar de o luneta, orientati-o spre Saturn, pentru ca mai 2007 este cea mai buna luna din urmatorii 6 ani pentru observarea giganticei planete gazoase. Unghiul din care vedem inelele se va micsora continuu timp de doi ani, asa incat la sfarsitul lui 2009 planeta Saturn se va prezenta fara inele: Pamantul va traversa planul inelelor, facand astfel imposibila studierea lor timp de cateva luni.

Daca stapanul inelelor va va vraji definitiv, nu ezitati sa va instalati un software astronomic cu ajutorul caruia sa puteti observa cu precizie satelitii saturnieni. Singurul vizibil fara teama de a-l confunda cu vreo stea este Titan, dar pentru ceilalti 5-6 companioni ai planetei aveti nevoie de o harta precisa a cerului din jurul lui Saturn.

Uranus si Neptun

Dupa miezul noptii, Saturn apune si stapan absolut peste cer ramane Jupiter, pe care il vom studia indeaproape in iunie, c`nd se va vedea cel mai bine. Acum, tintele noptii devin Neptun si Uranus. De fapt, sunt tinte ale diminetii. Daca ati rezistat pana la ora patru din noapte, inseamna ca astrele v-au sedus pentru totdeauna. Asa ca va propun o incercare grea, dar deloc imposibila pentru adevaratii pasionati de astronomie: observarea lui Neptun si a lui Uranus. Neptun ramane ascuns vederii, asa ca fara un binoclu puternic nu-l veti putea zari. Pentru a-l identifica si a nu-l confunda cu o stea oarecare, va trebuie o harta a cerului. Va recomand sa descarcati de pe www.stellarium.org un soft de astronomie semiprofesionist gratuit, care va va oferi si optiunea printarii unei felii de cer. Odata inarmati cu un binoclu bun (unul de 10×50 este OK) si avand harta la indemana, uitati-va in directia sud-est, la doua palme deasupra liniei orizontului. In constelatia Capricorn, cu 3 grade (sau 2 degete intinse pe cer) mai sus decat steaua Deneb Algiedi, puteti admira lumina albastruie a lui Neptun. Sa nu aveti pretentia de a vedea discul planetei, deoarece pentru asa ceva va trebuie un instrument mult mai puternic decat binoclul amintit.

Trecut deja in portofoliu, il lasam pe zeul Neptun in apele lui si ne mutam putin mai la est, catre planeta Uranus. Folosind aceeasi harta, indrep tati binoclul spre un grup compact de stele din Varsator, la o palma deasupra orizontului. Daca va uitati unde trebuie, veti observa trei aparitii mai intense aflate pe aceeasi linie. Cea verzuie, din mijloc, este Uranus. Acum, daca ati reusit sa-l vedeti si pe Uranus, gata, e clar! Stelele au uneltit si v-au prins in mreje. De azi inainte, va numiti astronom amator. Sper ca nu v-am convins definitiv ca luna mai e cea mai buna pentru astronomie. Recunosc, nu m-am straduit prea mult pentru ca luna iunie bate deja la usa si, daca nu as sti ca imi voi lua concediul in iulie, august ar fi alegerea fireasca, la egalitate cu septembrie. Si la foarte mica distanta in urma lui octombrie, care incepand cu noiembrie face ca, pana spre sf`rsitul anului, sa avem cele mai bune perioade pentru observatii astronomice din Romania. Cer senin!

De ceva vreme de cand am inceput sa scriu rubrica de astronomie a revistei Descopera, nu trece zi fara sa fiu intrebat despre influenta astrelor asupra vietii cotidiene. „Ce-ti mai fac stelele? Ce-ai mai citit in ele? Ce efect are cutare planeta asupra zodiei mele?“ sunt intrebarile clasice la care lumea crede ca poate primi raspuns de la mine. Ei bine, tuturor le raspund ca nu ma ocup cu horoscopul, dar in urmatoarea zi, despre care inclin sa cred ca prezinta o alta „astrograma“, intrebarile curg in aceeasi directie. Eliade spunea ca astrologia e un act de credinta, facand referire la versetul „Faca-se Voia Ta, precum in Cer asa si pre Pamant“. Sunt ferm convins ca Dumnezeu nu are timp sa arbitreze meciurile Stelei, asa cum si-ar dori domnul Becali… Dar are El timp oare sa aranjeze fiecare planetoid, fiecare fir de praf cosmic si fiecare explozie stelara pentru a rezona cu sufletul unui biet pamantean? Fara prejudecata, va propun sa ne aplecam putin peste timp si spatiu pentru a vedea ce leaga si, mai ales, ce desparte astronomia de astrologie.

Cand a inceput totul…

Aproape toate popoarele antice au lasat posteritatii indicii si chiar ample lucrari asupra miscarii corpurilor de pe bolta ce reasca. Sigur, au fost avantajate zonele populate de la tropice. Aici conditiile erau prielnice studierii cerului, intrucat clima este mai blanda, iar cerul e mai tot timpul senin. Astfel, caldeenii si mai apoi babilo nienii si asirienii, chinezii, indienii, persii, egiptenii si grecii au creat premisele descifrarii misterelor cerului. Probabil ca si popoarele de pe teritoriul Mexicului si Peru-ului de astazi au atins intrucatva nivelul cunostintelor din Orientul Apropiat si Indepartat. Activitatile intelectuale si gandirea rationala se bazeaza pe acumularea de experienta, pe comparatii, clasificari si, desigur, pe transmiterea informatiei catre generatiile urmatoare. Principiul cheie al ratiunii este relatia dintre cauza si efect. Fara acest principiu de baza, astronomia din Antichitate nu si-ar fi gasit rostul. Omul primitiv, spre exemplu, trebuia sa stie cate rasarituri de Soare trebuie sa mai astepte pana la urmatoarea Luna Plina, pentru a se putea duce noaptea la pescuit sau la vanatoare. Astfel, evenimentele din viata de zi cu zi au fost asociate cu fenomenele ceresti. Caldeenii, primii astrologi si primii astronomi responsabili, se pare, cu impartirea cerului in 12 zone egale, numite zodii, caldeenii au avut o contributie majora la dezvoltarea stiintei astronomiei. Desi, pana in urma cu nici un secol, credeam ca vechii greci au fost pionierii artelor, literaturii si stiintelor, arheologii au aratat ca acestia au mostenit aproape toate cu nostintele de la egipteni, babilonieni si asirieni. Cei mai vechi babilonieni, caldeenii, isi dedicau timpul studiului filosofiei si astronomiei, religiei si astrologiei. Ei credeau ca lumea in care traim este vesnica, fara inceput si sfarsit.

Credeau de asemenea ca toate lucrurile sunt rezultatul vointei divine, iar corpurile de pe bolta cereasca nu se misca la intamplare si nici din proprie initiativa, ci din aceeasi vointa a zeilor. Erau convinsi si ca, din cand in cand, zeii le transmit prin intermediul astrilor mesa je demne de luat in seama pentru buna desfasurare a activitatilor sociale si politice. Fragmente ale unor manuscrise pastrate la Nineveh arata ca hartile ceresti indicau inca de pe atunci, de prin secolele VII-VI i.Hr., constelatiile, boteza te cu nume care au rezistat pana astazi, si ca semnele zodiacale erau folosite pentru determinarea traseului pe bolta cereasca al Soarelui, Lunii si al celor cinci planete cunoscute: Mercur, Venus, Marte, Jupiter si Saturn. In buna masura, anticii erau indreptatiti sa creada ca „cerul“ le influenteaza activitatile.

Anotimpurile sunt rezultatul inclinarii axei de rotatie a Pamantului. Din perspectiva bidimensionala, acest fapt se traduce prin altitudinea mai mare sau mai mica a Soarelui la amiaza. Cand Soarele se afla, in jurul pranzului, foarte sus pe cer, inseamna ca e vara, daca este foarte jos, e iarna. Tot schimbarea anotimpurilor a dus si la asocierea fenomenelor ceresti cu vremea recoltelor. Egiptenii credeau ca, la prima aparitie pe cerul de dimineata a lui Sirius, steaua cea mai stralucitoare de pe cer, Nilul incepe sa-si unfle apele. Desi istoria politica a Egiptului a fost framantata si complicata, baza economica era simpla: revarsarea Nilului, care furniza apa necesara ogoarelor si asigura fertilizarea acestora prin malul depus pe ele. Cum putem judeca oare credintele antice in raport cu aceste evidente?

An de an, anumite evenimente se repetau si cel mai bine puteau fi anticipate si acompaniate de pozitia astrelor. Pana la descoperirea „cauzei“ anotimpurilor, a revarsarii Nilului, a razboaielor, bolilor si molimelor, nu a mai fost decat un pas. Responsabile cu victoriile si recoltele erau astrele. Responsabile cu razboaiele si dezastrele erau tot astrele. Se nastea astfel prima etapa a astronomiei, care poate fi asociata, fara a gresi, cu astrologia. Sigur ca, daca astrele influentau razboaiele, cu siguranta ii influentau si pe razboinici si, in aceeasi masura, pe cei care ramaneau acasa, cu treburile domestice. La inceputuri, numai initiatii, asa numitii preoti-astronomi, erau in masura sa prezica viitorul. Ei aveau mare trecere pe langa conducatorii vremii. Se pare ca primul care a pus piciorul in prag, aruncand in tenebrele istoriei „stiinta prezicerii in stele“, a fost Ludovic al XIV-lea care, desi purta un nume astral, Regele Soare, i-a indepartat pe cei patru astrologi de la palat, exemplul lui fiind preluat ulterior de toate curtile regale europene.

Astrologie in portii zilnice.

In zilele noastre, astrologia, de fapt horoscopul, a devenit bun de consum zilnic.

Mai intai radioul, apoi televiziunea au recladit mitul oamenilor care pot citi in stele. Este adevarat, atunci cand marii conducatori ai lumii contemporane au propriul astrolog, e usor de inteles de ce tot poporul imbratiseaza aceasta forma de ghicire a viitorului. Hitler, Ronald Reagan, François Mitterrand, Boris Eltin si regele Husein al Iordaniei se numara printre cei care au apelat la astrologi pentru luarea deciziilor importante. Este rau? Este bine? Va supun atentiei un singur aspect, cu care eu ii intampin pe toti cei care imi solicita „astrograma“. Zodia unei persoane se determina pe baza pozitiei Soarelui pe bolta cereas ca in momentul nasterii. Caldeenii au impartit cerul in 12 zone, iar de-a lungul traseului Soarelui au asezat 12 constelatii speciale, numite zodii sau semne zodiacale. In urma cu peste 2.000 de ani, de cand dateaza aceasta inventie, cineva nascut, sa zicem, pe 10 iulie, in zodia Racului (Cancer), ar fi avut Soarele pozitionat cum i-ar fi prezis astrologul, in semnul Rac. In zilele noastre, astrologul ne spune ca, pentru data mai sus-amintita, suntem nascuti tot in zodia Rac, dar corespondenta pe cer nu mai exista. Soarele, la 10 iulie, este pozitionat fix in mijlocul constelatiei Gemeni. Cum se poate una ca asta? Raspunsul vine de la stiinta astronomiei: din cauza precesiei echinoctiilor. Daca nu ma credeti, intrebati-va astrologul in ce zodie sunteti de fapt. Sau, mai bine, instalati-va pe computer un soft gratis de astronomie, care sa va spuna in ce constelatie se afla Soarele in ziua voastra de nastere. In majoritatea cazurilor, Soarele se gaseste cu o zodie inaintea zodiei in care credeti ca sunteti nascuti. Nu sunt foarte sigur de influenta astrilor asupra omului, insa sunt convins ca, in doar cateva sute de ani, omul va influenta astrii folosindu-le resursele. Abia atunci as vrea sa vad cum arata astrograma. Sau va fi o… humanograma?

Cer senin!

De ceva vreme de cand am inceput sa scriu rubrica de astronomie a re – vistei Descopera, nu trece zi fara sa fiu intrebat despre influenta astrelor asu – pra vietii cotidiene. „Ce-ti mai fac stelele? Ce-ai mai citit in ele? Ce efect are cutare planeta asupra zodiei me – le?“ sunt intrebarile clasice la care lu – mea crede ca poate primi ras puns de la mine. Ei bine, tuturor le ras pund ca nu ma ocup cu horosco pul, dar in urmatoarea zi, despre care in clin sa cred ca prezinta o alta „astro gra ma“, intrebarile curg in aceeasi directie. Eliade spunea ca astrologia e un act de credinta, facand referire la versetul „Faca-se Voia Ta, precum in Cer asa si pre Pamant“. Sunt ferm convins ca Dumnezeu nu are timp sa arbitreze meciurile Stelei, asa cum si-ar dori domnul Becali… Dar are El timp oare sa aranjeze fiecare planetoid, fiecare fir de praf cosmic si fiecare explozie stelara pentru a rezona cu sufletul unui biet pamantean? Fara preju de – cata, va propun sa ne aplecam putin peste timp si spatiu pentru a vedea ce leaga si, mai ales, ce desparte astronomia de astrologie.

Cand a inceput totul… Aproape toate popoarele antice au lasat poste – ritatii indicii si chiar ample lucrari asupra mis carii corpu rilor de pe bolta ce reasca. Sigur, au fost avanta jate zonele populate de la tropice. Aici conditiile erau prielnice studierii cerului, intrucat clima este mai blanda, iar cerul e mai tot timpul senin. Astfel, caldeenii si mai apoi babilo nienii si asirienii, chinezii, indienii, persii, egiptenii si grecii au creat premisele descifrarii misterelor ceru lui. Probabil ca si popoarele de pe teri to riul Mexicului si Peru-ului de astazi au atins intrucatva nivelul cu nos – tinte lor din Orientul Apropiat si Indepartat. Activitatile intelectuale si gandirea rationala se bazeaza pe acumularea de experienta, pe comparatii, clasificari si, desigur, pe transmiterea informatiei catre generatiile urmatoare. Princi – piul-cheie al ratiunii este relatia dintre cauza si efect. Fara acest principiu de baza, astronomia din Antichitate nu si-ar fi gasit rostul. Omul primitiv, spre exemplu, trebuia sa stie cate rasarituri de Soare trebuie sa mai astepte pana la urmatoarea Luna Plina, pentru a se putea duce noaptea la pescuit sau la vanatoare. Astfel, evenimentele din viata de zi cu zi au fost asociate cu fenomenele ceresti. Caldeenii, primii astrologi si primii astronomi Responsabili, se pare, cu impartirea cerului in 12 zone egale, numite zodii, caldeenii au avut o contributie majora la dezvoltarea stiintei astro no miei. Desi, pana in urma cu nici un secol, credeam ca vechii greci au fost pionierii ar te lor, litera turii si stiintelor, arheologii au aratat ca aces tia au moste nit aproape toate cu nos tin tele de la egip teni, babi lo – nieni si asirieni. Cei mai vechi ba bi lo nieni, calde enii, isi dedicau timpul studiului filoso – fiei si astrono – miei, religiei si astrologiei. Ei credeau ca lumea in care traim este vesnica, fara inceput si sfarsit.

Credeau de asemenea ca toate lucrurile sunt rezultatul vointei divine, iar corpurile de pe bolta cereasca nu se misca la intamplare si nici din proprie initia – tiva, ci din aceeasi vointa a zeilor. Erau convinsi si ca, din cand in cand, zeii le transmit prin intermediul astrilor mesa je demne de luat in seama pentru buna desfasurare a activitatilor sociale si politice. Fragmente ale unor manuscrise pas – trate la Nineveh arata ca hartile ceresti indicau inca de pe atunci, de prin se – co lele VII-VI i.Hr., constelatiile, bote – za te cu nume care au rezistat pana as – tazi, si ca semnele zodiacale erau folosite pentru determinarea traseului pe bolta cereasca al Soarelui, Lunii si al celor cinci planete cunoscute: Mercur, Venus, Marte, Jupiter si Saturn, atunci. Cerul si Pamantul impreuna In buna masura, anticii erau indrepta – titi sa creada ca „cerul“ le influenteaza activitatile. Anotimpurile sunt rezulta – tul inclinarii axei de rotatie a Paman – tului. Din perspectiva bidimensionala, acest fapt se traduce prin altitudinea mai mare sau mai mica a Soarelui la amiaza. Cand Soarele se afla, in jurul pranzului, foarte sus pe cer, inseamna ca e vara, daca este foarte jos, e iarna. Tot schimbarea anotimpurilor a dus si la asocierea fenomenelor ceresti cu vremea recoltelor. Egiptenii credeau ca, la prima aparitie pe cerul de dimineata a lui Sirius, steaua cea mai stralucitoare de pe cer, Nilul incepe sa-si umfle apele. Desi istoria politica a Egiptului a fost framantata si complicata, baza economica era simpla: revarsarea Nilului, care furniza apa necesara ogoarelor si asigura fertilizarea acestora prin malul depus pe ele. Cum putem judeca oare credintele antice in raport cu aceste evidente?

An de an, anumite evenimente se repetau si cel mai bine puteau fi anticipate si acompaniate de pozitia astrelor. Pana la descoperirea „cauzei“ anotimpurilor, a revarsarii Nilului, a razboaielor, bolilor si molimelor, nu a mai fost decat un pas. Responsabile cu victoriile si recoltele erau astrele. Responsabile cu razboaiele si dezastrele erau tot astrele. Se nastea astfel prima etapa a astronomiei, care poate fi asociata, fara a gresi, cu astrologia. Sigur ca, daca astrele influentau razboaiele, cu siguranta ii influentau si pe razboinici si, in aceeasi masura, pe cei care ramaneau acasa, cu treburile domes – tice. La inceputuri, numai initiatii, asa numitii preoti-astronomi, erau in ma – sura sa prezica viitorul. Ei aveau mare trecere pe langa conducatorii vremii. Se pare ca primul care a pus piciorul in prag, aruncand in tenebrele istoriei „stiinta prezicerii in stele“, a fost Ludo – vic al XIV-lea care, desi purta un nu – me astral, Regele Soare, i-a indepartat pe cei patru astrologi de la palat, exemplul lui fiind preluat ulterior de toate curtile regale europene. Astrologie in portii zilnice In zilele noastre, astrologia, de fapt horoscopul, a devenit bun de consum zilnic.

Mai intai radioul, apoi televiziu – nea au recladit mitul oamenilor care pot citi in stele. Este adevarat, atunci cand marii conducatori ai lumii con – tem porane au propriul astrolog, e usor de inteles de ce tot poporul imbra ti – sea za aceasta forma de ghicire a viito – rului. Hitler, Ronald Reagan, François Mitterrand, Boris Eltin si regele Husein al Iordaniei se numara printre cei care au apelat la astrologi pentru luarea deciziilor importante. Este rau? Este bine? Va supun atentiei un singur aspect, cu care eu ii intampin pe toti cei care imi solicita „astrograma“. Zodia unei persoane se determina pe baza pozitiei Soarelui pe bolta cereas ca in momentul nasterii. Caldeenii au impartit cerul in 12 zone, iar de-a lungul traseului Soarelui au asezat 12 constelatii speciale, numite zodii sau semne zodiacale. In urma cu peste 2.000 de ani, de cand dateaza aceasta inventie, cineva nascut, sa zicem, pe 10 iulie, in zodia Racului (Cancer), ar fi avut Soarele pozitionat cum i-ar fi prezis astrologul, in semnul Rac. In zilele noastre, astrologul ne spune ca, pentru data mai sus-amin ti – ta, suntem nascuti tot in zodia Rac, dar corespondenta pe cer nu mai exista. Soarele, la 10 iulie, este pozitionat fix in mijlocul constelatiei Gemeni. Cum se poate una ca asta? Raspunsul vine de la stiinta astronomiei: din cauza precesiei echinoctiilor. Daca nu ma credeti, intrebati-va astrologul in ce zodie sunteti de fapt. Sau, mai bine, instalati-va pe computer un soft gratis de astronomie, care sa va spuna in ce constelatie se afla Soarele in ziua voastra de nastere. In majoritatea cazurilor, Soarele se gaseste cu o zodie inaintea zodiei in care credeti ca sunteti nascuti. Nu sunt foarte sigur de influenta astrilor asupra omului, insa sunt convins ca, in doar cateva sute de ani, omul va influenta astrii folosindu-le resursele. Abia atunci as vrea sa vad cum arata astrograma. Sau va fi o… humanograma? Cer senin!

La sfarsitul lunii iulie, comunitatea astronomilor de peste Ocean a luat atitudine in urma unui articol publicat intr-un ziar cu distributie in intreaga America. Despre ce era vorba in articol? O doamna redactor, de altfel foarte respectata in breasla, a dat publicitatii, din pur amuzament, cateva intrebari venite de la cititorii ziarului. Jurnalista, pe nume Savant, nu a gasit de cuviinta sa raspunda intrebarilor respective, considerandu- le probabil mai degraba stupide decat haioase, dupa cum lasa sa se inteleaga din titlu. Daca le veti parcurge chiar dumneavoastra (la adresa: www.parade.com), cu siguranta nu le veti considera savante, dar cateva dintre ele, cel putin cele din domeniul astronomiei, veti vedea ca merita un raspuns. Asa cum spunea savantul francez Arago, astronomia este o stiinta binecuvantata. Ea nu necesita infrumusetari. Dar, cred eu, are nevoie de cateva explicatii pe intelesul tuturor, de vreme ce nu toti ne-am nascut savanti. In continuare voi incerca sa gasesc raspuns la cateva „stupid questions“ pe care eu insumi le-am auzit, dar pe care nu am indraznit niciodata sa le tratez cu hohote de ras. Cel mult le-am acordat un zambet discret, pentru ca acest soi de intrebari au un sambure de inocenta impanata cu hilar. Unde au disparut stelele de pe cerul de seara? In fiecare an, de cum prind ocazia sa-mi iau o saptamana de concediu, dau o fuga pana intr-un sat uitat de vreme si de tehnologie, tocmai in inima Ardealului, pentru cateva nopti de observatii astronomice. Pana acum, cerul privit de acolo era aproape un vis: zeci de mii de stele puteau fi vazute cu ochiul liber de-a lungul Caii Lactee. Nu mica mi-a fost surprinderea, anul acesta, cand am observat ca oaza de cer negru plin de stele, cu care ma obisnuisem, a fost ajunsa din urma de electricitate. Luminile necontrolate ale oraselor invecinate au stins una cate una stelele care mai ieri incantau privirea. Dar ce se intampla cu stelele privite din Bucuresti? Sau din marile orase ale tarii? Unde au disparut ele de vreme ce in miez de noapte nu mai pot fi admirate ca altadata? Stelele sunt la locul lor, dar iluminatul stradal si panourile firmelor luminoase fac sa paleasca bolta oricarei aglomerari urbane. Puteti consulta o harta detaliata cu poluarea luminoasa din Europa la adresa de web www.lightpollution. it, unde veti constata ca zonele cele mai avansate industrial sunt si cele mai poluate in aceasta privinta. Pentru astronomia vizuala si pana la urma pentru spectacolul celest oferit seara de seara de natura, acest tip de poluare este cel mai pagubos. Lumina revarsata de orase spre cer reprezinta totodata o risipa necontrolata, a carei factura o achitam, in necunostinta de cauza, fiecare dintre noi. De ce cad stelele si cum de nu ne afecteaza asta? Ploile de stele sunt anuntate cu o zi inainte de a avea loc de catre fiecare jurnal serios de televiziune. Precipitatiile stelare sunt insotite mai mereu de informatii precipitate, cu caracter de aversiune si ignoranta la adresa cetateanului. Ce se intampla de fapt cand „cad stelele“? Pamantul traverseaza an de an, in aceleasi perioade, zone cu aglomera ri de bolovani si bucati de roca rezultate cel mai adesea din dezintegrarea unor corpuri cum ar fi cometele. Aceste resturi de materie se numesc meteori si meteoriti. La intrarea in atmosfera, meteorii se dezintegreaza datorita frecarii cu aerul, generand o dara luminoasa pe care, popular si poetic in acelasi timp, o numim stea cazatoare. In majoritatea lor covarsitoare, meteorii se dezintegreaza si ard in atmosfera pana la ultimul graunte de materie, devenind inofensivi, dar exista cazuri in care bucati de roca au gaurit la propriu acoperisuri de case si chiar caroserii de masina. Cea mai cunoscuta „ploaie de stele“ este curentul meteoric al Perseidelor, care a putut fi admirat la mijlocul lunii august si care se va repeta ani la rand in aceeasi perioada, pana cand resturile de roca se vor epuiza. Poate fi vazuta planeta Marte la fel de mare ca Luna? Probabil ca multi dintre voi ati primit pe e-mail un mesaj care va recomanda sa va uitati in urmatoarea perioada spre Marte, pentru ca veti avea parte de imaginea vietii dvs.: Planeta Rosie la fel de mare ca Luna! In America, aceasta gluma, care circula de 4 ani pe internet, a fost votata in Top 10 al farselor secolului. Eu sunt sigur ca si la anul voi primi acelasi e-mail, asa ca sunt binevenite cateva precizari. In primul rand, opozitia Planetei Rosii sau apropierea ei maxima fata de Terra are loc o data la doi ani si jumatate, iar nu in fiecare an, cum spune e-mailul. In al doilea rand, pentru a avea pe cerul de seara o marime similara cu cea a Lunii, Marte ar trebui sa se apropie, amenintator, la mai putin de 800 de mii de kilometri. In realitate, Marte nu se poate apropia la mai mult de 50 de milioane de kilometri de Pamant. In ultima instanta, cel mai bine e sa va convingeti singuri. Il puteti zari pe zeul razboiului, Marte, in constelatia Taurus in fiecare noapte de septembrie, incepand cu ora 01.00. Au stelele colturi? Stelele au in zilele noastre o simbolistica foarte puternica, fiind prezente pe firmele unor hoteluri si inghesuite pe cele mai faimoase steaguri. Inca de la gradinita invatam sa desenam o stea in colturi; nu conteaza numarul lor, conteaza ca subconstientul asociaza imaginea stelei cu respectivele colturi. De aici si intrebarea care surprinde si poate amuza: cate colturi are o stea? Raspunsul nu este atat de simplu pe cat poate parea. Sigur ca vom spune ca steaua nu are colturi. Orice stea este rotunda, precum Soarele, steaua sistemului nostru solar. Mai sunt si exceptii, cum e steaua Achernar, care seamana cu o minge de rugby. Dar nu despre stele exotice discutam, caci acestea sunt exceptii. Asadar, cum poti dovedi practic, uitandu-te prin telescop, ca steaua e o sfera? Este foarte usor sa iei in ras aceasta intrebare si in acelasi timp foarte greu sa demonstrezi ca steaua nu are colturi, de vreme ce nici un telescop de pe Pamant nu poate revela discul vreunei stele. Cum stau oamenii cu capul in jos in Australia sau la Polul Sud? Cea mai interesanta planeta din sistemul solar este fara indoiala Pamantul. E a treia de la Soare, are o fantastica atmosfera care reuseste de ceva vreme sa intretina viata si este cu siguranta singura planeta din sistem cu fiinte inteligente. Desi intrebarea nu pare a dezvalui partea inteligenta a vietii pe Terra, ea ne ofera oportunitatea sa scoatem in evidenta forta care domina universul cunoscut: gravitatia. Gravitatia este un fenomen natural care face corpurile sa se atraga reciproc. Cu cat unul dintre ele e mai masiv, cu atat forta de atractie exercitata este mai mare. Astfel, Pamantul ne atrage infinit mai mult catre centrul sau decat il atragem noi pe el. Odata ridicat in doua picioare, Homo sapiens se poate plimba pe toata planeta, de la Polul Nord la Polul Sud, fara sa-si schimbe pozitia verticala fata de centrul Pamantului, astfel ca se va afla in picioare oriunde pe suprafata solida a Terrei. Scopul acestei rubrici este sa indrepte cat mai multi cititori spre observatiile astronomice vizuale, sa dea tuturor posibilitatea revelatiei si fiorului pe care le-a trait Galileo cand a zarit pentru prima data craterele lunare si satelitii lui Jupiter. Daca apar intrebari, inseamna ca o simpla ridicare a privirii spre cer v-a si facut sa va reconsiderati cunoasterea si intelegerea legilor ce fac Pamantul sa se invarta si Universul sa existe. Cer senin.